Incendiu la o pensiune din Biharia
În data de 4 decembrie, pompierii militari orădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune situată pe strada Cărămizii din localitatea Biharia.
Apelul prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea incendiului, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, în seara zilei de marți, 04 decembrie a.c., la ora 20.54, moment în care au fost alertate patru echipaje de stingere și unul de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, care au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și o ambulanță de tip B2, un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, care a intervenit cu o autospecială de transport personal și victime multiple, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Anterior sosirii forțelor de intervenție, 15 persoane s-au autoevacuat din pensiunea afectată de incendiul care se manifesta la o cameră situată la etajului doi al imobilului (P+2), întregul nivel fiind inundat cu fum.
Pompierii militari au procedat la căutarea și salvarea eventualelor victime surprinse de incendiu în interiorul pensiunii, evacuând două persoane aflate la etajul inundat cu fum, acționând simultan pentru pentru localizarea și lichidarea focarelor, reușind să stingă incendiul cu operativitate (în aproximativ 30 de minute) și să împiedice propagarea acestuia la întregul etaj.
Cele două echipaje SMURD și cel al Serviciului de Ambulanță au evaluat medical cele 17 persoane care se aflaseră în interiorul clădirii în momentul producerii evenimentului (cele 15 autoevacuate, respectiv cele două evacuate de pompieri), 12 dintre acestea, intoxicate cu fum, fiind asistate medical și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.
Ca urmare a izbucnirii incendiului, au ars un pat, o lampă de perete, un aparat de aer condiționat, un detector de fum și un candelabru, degradându-se totodată diferite bunuri aflate în camera afectată de incendiu.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, efectul termic al curentului electric, produs de un mijloc de iluminat lăsat sub tensiune.