Expoziţie de pictură naivă în Turnul Primăriei Oradea Reviewed by CD on . Turnul Primăriei Oradea va găzdui în perioada 5-30 iulie expoziţia de pictură naivă „sheART song" a Cameliei Constantin şi a Mariei Goşoiu. Prietene în viaţa de Turnul Primăriei Oradea va găzdui în perioada 5-30 iulie expoziţia de pictură naivă „sheART song" a Cameliei Constantin şi a Mariei Goşoiu. Prietene în viaţa de Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Expoziţie de pictură naivă în Turnul Primăriei Oradea

Expoziţie de pictură naivă în Turnul Primăriei Oradea

Expoziţie de pictură naivă în Turnul Primăriei Oradea

Turnul Primăriei Oradea va găzdui în perioada 5-30 iulie expoziţia de pictură naivă „sheART song” a Cameliei Constantin şi a Mariei Goşoiu.

Prietene în viaţa de zi cu zi, cele două pictoriţe care expun în luna iulie în spaţiul neconvenţional din Turnul Primăriei n-au avut deseori prilejul să colaboreze în cadrul expoziţional. Cu stiluri diferite, dar totuşi asemănătoare prin bogăţia culorilor şi pleiada personajelor, Camelia Constantin şi Maria Goşoiu uimesc prin cromatismul abundent şi spectacolul antrenant al subiectelor.

Camelia Constantin a absolvit cursurile Şcolii de Artă din Craiova, secţia pictură. Este şi absolventă a Facultăţii de Psihologie. A ales arta naivă deoarece îi aminteşte de copilărie şi o ajută să-şi păstreze inocenţa. „Iubesc pictura naivă pentru că mă pot exprima liber şi sincer într-o lume din ce în ce mai egoistă”, spune artista. Pânzele ei sunt inspirate din arta populară, din lumea satului românesc din Oltenia şi Banat. Are lucrări în colecţii particulare din România, Ungaria, Olanda, SUA, Canada, Marea Britanie, Austria, Germania, Italia şi foarte multe premii la expoziţii naţionale şi internaţionale.

Maria Goşoiu este o maestră a cromatismului abundent, un spectacol vizual antrenant prin însuşi modul cum îl angajează pe privitor în subiect, în atmosfera dinlăuntrul tabloului, încărcată de acorduri limpezi de culoare. Majoritatea compoziţiilor sunt concepute şi elaborate în numele frumuseţii tradiţiilor rurale. Pline de flori şi personaje, primăverile din lucrările sale sunt pline de un fast cromatic, ţâşnit de te miri unde.

Expoziţia „sheART song”, în organizarea Asociaţiei Artiştilor Naivi din România, cu sprijinul Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor, va avea vernisajul joi, 5 iulie, ora 14:00, în Turnul Primăriei Oradea. Expoziţia este cu vânzare şi va sta pe simezele Turnului Primăriei până în 30 iulie.

În luna august va mai fi organizată o ezpoziţie de artă naivă la Sinagoga Neologă din strada Independenţei, toate aceste manifestări culminând cu ediţia a V-a jubiliară a Festivalului Naţional de Artă Naivă, care va avea loc în luna octombrie la Oradea, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor, Consiliul Judeţean Bihor, Revista „Familia”, Fundaţia Comunitară Oradea, Cinema Palace, Liceul de Arte Oradea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus