Donaţii de la artişti plastici pentru Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea Reviewed by CD on . Cea mai nou înfiinţată instituţie de cultură orădeană, Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea, se bucură din plin de sprijinul artiştilor plastici orădeni, care s-au Cea mai nou înfiinţată instituţie de cultură orădeană, Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea, se bucură din plin de sprijinul artiştilor plastici orădeni, care s-au Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Donaţii de la artişti plastici pentru Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea

Donaţii de la artişti plastici pentru Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea

Donaţii de la artişti plastici pentru Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea

Cea mai nou înfiinţată instituţie de cultură orădeană, Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea, se bucură din plin de sprijinul artiştilor plastici orădeni, care s-au oferit să contribuie la îmbogăţirea zestrei artistico-plastice.

Renumitul pictor orădean Niculae Adel a venit cu iniţiativa de a dona Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea, din propria sa colecţie de tablouri, o lucrare care să fie inclusă în viitoarea „Colecţie de pictură contemporană” din cadrul Secţiei Istoria Oraşului Oradea.

Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea funcţionează începând cu luna mai a anului în curs şi, ca orice instituţie care abia a luat fiinţă, este în curs de a-şi contura un patrimoniu de valoare. În acest sens, conducerea instituţiei muzeale a împărtăşit iniţiativa artistului plastic Niculae Adel. Astfel la începutul acestei săptămâni, au fost semnate primele două contracte de donaţie către Muzeul Cetăţii. „Îi mulţumim domnului Niculae Adel pentru generozitate, pentru iniţiativă, pentru faptul că se dovedeşte a fi un bun locuitor al Cetăţii, pentru că este un altruist şi, evident, un om bun. Un om cu care ne place să colaborăm şi care ne onorează cu prietenia sa sinceră”, ne-a declarat dr. Dumitru Sim, directorul Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea.

Iniţiativei domnului Niculae Adel i s-a alăturat şi artista Eugenia Drăgoi, care, la rândul ei, a donat un tablou, format din două module. În plus, aceasta a decis ca jumătate din sumele încasate din vânzarea tablourilor expuse, în aceste zile, în cadrul expoziţiei „Vocile formei – Rombul” din Corpul C al Cetăţii Oradea, să fie donate tot în contul Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea.

Lucrarea domnului Niculae Adel este o pictură pe pânză, realizată în ulei şi şpaclu, cu dimensiuni de 60/61 cm, intitulată „Nava spaţială pe planeta Marte”. „Odată cu înfiinţarea Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea am realizat că este nevoie de obiecte de valoare pentru expunere, dar şi pentru promovarea artiştilor locali. Obiectivul este ca toate aceste obiecte să fie expuse permanent astfel ca vizitatorii să se familiarizeze şi să-i cunoască pe artiştii plastici orădeni”, a declarat Niculae Adel. Acesta face un apel către toţi artiştii plastici locali să se alăture şi ei acestei campanii şi să doneze din prea plinul lor, deoarece iniţiativa este în interesul comunităţii orădene.

Prima dintre colegii de breaslă care a răspuns pozitiv unui astfel de proiect a fost pictoriţa Eugenia Drăgoi. „M-a motivat bucuria că arta mea poate fi expusă într-un loc atât de frumos cum este Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea. Gestul meu vizează şi mobilizarea artiştilor locali să doneze şi ei lucrări care să îmbogăţească zestrea artistico-plastică a oraşului”, a precizat Eugenia Drăgoi. Aceasta a donat lucrarea cu titlul „Ierarhii Cereşti”, o pictură formată din două module cu dimensiuni de 100/40 cm, realizată în tehnica acryl pe pânză. „Este o onoare şi un privilegiu pentru noi artiştii ca arta să nu rămână în atelierul artistului, ci să funcţioneze terapeutic pentru vizitatorii care trec pragul Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea”, a mai adăugat Eugenia Drăgoi.

În continuare, Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea aşteaptă artiştii orădeni să se alăture acestei campanii care are ca finalitate realizarea unei expoziţii permanente dedicată artiştilor plastici orădeni.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus