DASO marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei Reviewed by CD on . La invitația Fundației Romanian Angel Appeal, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea s-a alăturat, ca partener, organizațiilor membre ale Parteneriatului StopTB R La invitația Fundației Romanian Angel Appeal, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea s-a alăturat, ca partener, organizațiilor membre ale Parteneriatului StopTB R Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»DASO marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei

DASO marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei

DASO marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei

La invitația Fundației Romanian Angel Appeal, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea s-a alăturat, ca partener, organizațiilor membre ale Parteneriatului StopTB România, a cărei viziune este o Românie fără tuberculoză.

Misiunea parteneriatului este promovarea în România a dreptului fiecărei persoane cu risc de îmbolnăvire sau diagnosticată cu tuberculoză la informare, diagnostic, tratament corect și complet până la vindecare și la servicii de suport adecvate.

Anual, la 24 martie, este marcată în toată lumea Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, cu scopul conştientizării efectelor acestei boli asupra sănătății publice la nivel global.

Cu acest prilej, azi, clădirea Direcției de Asistență Socială Oradea va fi iluminată în roșu, culoarea luptei împotriva tuberculozei, ca semn al solidarității și implicării în lupta împotriva tuberculozei.

În ultimii ani, România a fost printre țările Uniunii Europene cu cele mai multe cazuri noi și recidive înregistrate anual, pandemia Covid – 19 afectând semnificativ programele naționale de control a tuberculozei la nivel global, anulând progresele înregistrate în ultimii ani în lupta cu această afecțiune.

Tuberculoza nu este boala sărăciei, se transmite prin aer și nu alege, nu ține cont de starea materială, dar important este faptul că poate fi tratată și prevenită. Cu cât este mai repede diagnosticată boala și tratată corespunzător, cu atât vindecarea este mai ușoară.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus