Bihorean cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului
Marți, 24 noiembrie a.c., la ora 14.10, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita au depistat în trafic un bărbat de 60 de ani, din municipiul Marghita, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N.19/B, între localitățile Margine și Abram, având o concentrație alcoolică de 1,53mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.