A fost semnat protocolul de colaborare privind dezvoltarea programului Kronstadt în Bihor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea, și Werner Braun, președintele Clubului Economic German din Brașov, coinițiatorul Școlii Profesionale Germane Kronstadt, au semnat, ieri, protocolul de colaborare în baza căruia, pe lângă Parcurile Industriale gestionate de Consiliul Județean vor funcționa școli care vor forma tineri în sistem de educație dual pentru domeniul tehnic.
În baza protocolului de colaborare, Clubul Economic German va furniza, de asemenea, know-how-ul necesar lansării unui parteneriat între Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar și întreprinzătorii din Bihor. “Avem nevoie de muncitori calificați, în funcție de nevoile mediului de afaceri din Bihor, tineri formați în școli românești după modelul german” a precizat Traian Bodea.
Dacă în Germania, sistemul este susținut în proproție de 100% de stat, în România, sprijinul oferit de stat școlii din Brașov este de 200 lei, agenții economici dublând această sumă. “Trebuie să identificați meseriile de care aveți cea mai mare nevoie și să funcționați în cadrul unei organizații. Veți beneficia de tot sprijinul pe care Clubul Economic German poate să îl ofere”, a precizat Werner Braun.
Strategia de dezvoltare prevede ca pe lângă cele trei parcuri industriale aflate în subordinea Consiliului Județean să funcționeze câte o școală de meserii.