ORA Jazz Festival 2023: șase concerte la cea de-a IV-a ediție
A IV-a ediție ORA Jazz Festival 2023 se va desfășura între 17-19 noiembrie 2023, la Filarmonica de Stat din Oradea și la Sinagoga Neologă Sion, reunind muzicieni din Germania, Norvegia, U.K. și Franța.
Cele șase concerte sunt invitații muzicale în tot atâtea universuri sonore captivante, acoperind o gamă largă de stiluri. Muzica prezentată în festival se adresează celor care doresc să se bucure de sonorități familiare, cât și celor care doresc să-și extindă orizonturile muzicale.
Vineri și sâmbătă, evenimentele se vor desfășura în Sala de concerte „Enescu – Bartók” a Filarmonicii de Stat (str. Moscovei nr. 5). Publicul va putea asculta vineri, 17 noiembrie, două formații din Germania, care și-au lansat albumele la prestigioasa casă de discuri ACT Music. Una dintre ele este Nils Kugelmann Trio – formația contrabasistului Nils Kugelmann, laureat European Young Artists’ Award 2023, iar cealaltă, The Jakob Manz Project, este band-ul unui tânăr saxofonist nominalizat anul acesta la Deutscher Jazzpreis.
Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, Tuva Halse Quintet (Norvegia) își va promova muzica de pe noul album (programat să apară în octombrie a.c.). Seara se va încheia cu concertul unui super-trio: Bansal/ Sriram/ Shaw Iversen, alcătuit din vedetele actuale ale scenelor din Oslo și Londra. Harpreet Bansal – vioară, Shri Sriram – electric bass și Patrick Shaw Iversen – instrumente de suflat vor crea peisaje sonore unice, folosindu-se de resursele jazzului, improvizației, muzicii clasice indiene și muzicii electronice.
Concertele din ultima zi a festivalului vor fi găzduite de Sinagoga Neologă Sion, acolo unde violoncelistul francez Vincent Courtois și basistul londonez SHRI (Shri Sriram) vor susține fiecare un concert solo. Ambii soliști au personalități muzicale remarcabile, sunt improvizatori cu temperamente puternice și estetici seducătoare.
Programul ORA Jazz Festival 2023
Vineri, 17 noiembrie
Filarmonica de Stat Oradea, 19:00
- Nils Kugelmann Trio
- The Jakob Manz Project
Sâmbătă, 18 noiembrie
Filarmonica de Stat Oradea, 19:00
- Tuva Halse Quintet
- Bansal/ Sriram/ Shaw Iversen
Duminică, 19 noiembrie
Sinagoga Neologă Sion, 19:00
- Vincent Courtois solo
- SHRI solo