DASO se alătură campaniei de vaccinare împotriva Covid-19
Direcția de Asistență Socială Oradea intră în cursa pentru vaccinare împotriva Covid 19. Echipe formate din asistenți sociali și medicali din cadrul Direcției de Asistență Socială Oradea vor împărți zilnic, timp de o săptămână, pliante informative cu privire la vaccinare, în zonele aglomerate din municipiul nostru, zona centrală, piețe, stații de tramvai și autobuz, și vor îndemna oamenii să se vaccineze pentru a se proteja pe ei și pe cei din jur.
Vaccinarea este singura soluție pentru a învinge pandemia, este sigură și gratuită și se realizează doar cu buletinul, prin prezentarea directă în orice centru de vaccinare, și nu în ultimul rând, pentru a dovedi că ne pasă de aproapele nostru. Vaccinurile reduc considerabil riscul de boală severă și limitează răspândirea virusului.
Orădenii se pot imuniza împotriva COVID – 19 în cele 5 centre de vaccinare puse la dispoziție de către municipalitate: Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, Orășelul Copiilor, Centrul modular din Centrul Civic, Centrul mobil din galeria Auchan, Centrul mobil din Era Shopping Park. Un alt centru de vaccinare se află la Spitalul Pelican Oradea. Toate centrele sunt deschise zilnic, în intervalul orar 08.00 – 20.00, iar vaccinarea se efectuează într-un timp scurt și, cu sprijinul municipalității, în cele mai bune condiții de siguranță sanitară.
De la începutul pandemiei Covid 19, în România, au murit peste 40.000 de oameni iar mulți supraviețuitori ai bolii, care au necesitat servicii de terapie intensivă, se confruntă cu efecte grave asupra sănătății lor pe termen lung. În Oradea sunt 2.700 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar incidența de infectare este de 11,98 la mia de locuitori.
Pentru a atinge scopul și obiectivele Strategiei de Vaccinarea împotriva COVID 19 în România, atât Instituția Prefectului cât și administrația publică locală se implică în campania de vaccinare.
„De la începutul acestei pandemii, colegii noștri de la Direcția de Asistență Socială Oradea au fost aproape de oameni, de comunitate, prezenți de fiecare dată „la firul ierbii” și în orice moment alături de seniorii orădeni. E important că Primăria Oradea a deschis centrele de vaccinare, dar, la fel de important este ca această informație să ajungă în comunitate și, în acest sens, felicit echipa DASO pentru demersul lor neobosit de a informa cetățenii cu privire la locația centrelor de vaccinare și de a explica oamenilor că vaccinarea este singura soluție pentru a învinge pandemia și pentru a reveni la o viață normală”, a precizat Arina Moș, viceprimarul municipiului Oradea.
În fața pandemiei, toate categoriile de persoane, indiferent de vârstă și situație materială, sunt vulnerabile, viteza răspândirii și efectele devastatoare ale noului coronavirus afectând în mod drastic traiul zilnic al oamenilor.
„La fel cum am procedat și în primăvara acestui an, venim și în sprijinul persoanelor imobilizate care ne contactează sau pe care le sunăm noi în fiecare zi, iar pe cei doritori îi înscriem pentru a fi vaccinați de echipa mobilă a DSP. Acum, este important să ne sprijinim reciproc și să îi sprijinim pe cei care au nevoie de ajutorul nostru și să îi îndrumăm pe părinții, vecinii, prietenii, colegii, bunicii noștri, să se vaccineze. Sănătatea lor şi sănătatea întregii noastre comunităţi fiind extrem de importantă”, a adăugat Anca Grama, directorul DAS Oradea.