224 de șoferi sancționați de polițiștii bihoreni, la sfârșit de săptămână
În perioada 8 – 10 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii (anexăm foto de la acțiunile din weekend, atât din municipiul Oradea, cât și din zona montană a județului).
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 224 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 77.380 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare, au fost constatate opt tamponări și patru infracțiuni.
134 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 23 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, șase pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, trei sancțiuni au fos aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate trei depășiri neregulamentare, au fost sancționați doi bicicliști, doi căruțași, două sancțiuni au fost aplicate pentru lipsa ITP, iar 49 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, sâmbătă, 9 ianuarie a.c., la ora 16.15, pe strada Matei Corvin din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 118 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
De asemenea, duminică, 10 ianuarie a.c., la ora 16.50, în localitatea bihoreană Fegernicul Nou, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 50 de ani, din Sălard, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 105 km/h, înregistrată radar.
Conducătorii auto care au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 de km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.