Sesiune de pregătire a arhitecților și inginerilor bihoreni cu atribuții pe linia securității la incendiu
oi, 16.05.2019, începând de la ora 12.00, la Hotel Perla, situat în Băile 1 Mai, nr. 65B, va avea loc prezentarea reglementărilor în vigoare privind proiectarea și execuţia pe linia securității la incendiu.
În cadrul sesiunii de pregătire, vor fi dezbătute subiecte referitoare la modificările și completările ulterioare aduse Normativului privind securitatea la incendiu a construcţiilor, Partea a II-a – Instalaţii de stingere, indicativ P118/2-2013, din 08.08.2013 modificat în 15.11.2018, precum și modificările și completările ulterioare aduse Normativului privind securitatea la incendiu a construcțiilor, Partea a III-a – Instalații de detectare, semnalizare și avertizare – Indicativ P118/3-2015, din 9 aprilie 2015 modificat în 19.11.2018.
De asemenea, vor fi abordate teme ce vizează comportarea la foc a structurilor ușoare din ghips carton și vor fi diseminate precizările unitare privind modul de interpretare și aplicare a prevederilor actelor normative în vigoare.
Totodată, în cadrul aceleiași activități, începând cu ora 14:00, la Garda de Pompieri 1 Mai, se va efectua o demonstrație privind comportarea la foc a materialelor de construcții prin incendierea unei căsuțe machete realizată din ghips carton pe structură ușoară.
La această activitate sunt invitaţi să participe toţi proiectanţii şi executanţii pe linia securității la incendiu.
Cei interesaţi pot obţine informaţii la telefon 0259/411212, interior 141.