Anatolian Food Festival, în Cetatea Oradea
În perioada 3-5 august, pentru iubitorii de artă, preparate orientale, obiceiuri și meșteșuguri otomane, va avea loc, la Cetatea Oradea, „Anatolian Food Festival” sau Festivalul Turcesc după cum a fost denumit în anii anteriori.
Pe parcusul celor trei zile, „Anatolian Food Festival” se va desfășura între orele 11:00 şi 23:00 şi va aduce în centrul atenţiei atât meşteşugurile, dansurile şi cântecele Anatoliei, cât şi renumita bucătărie turcească, ilustrată printr-o expoziţie culinară care cuprinde în jur de 20 de standuri cu bunătăţi de toate felurile: tantuni, șuberek, plăcinte gözleme, kebab, baklava, rahat turcesc, kadaif. Cafeaua, ceaiul turcesc, șerbetul Hurrem și limonada otomană vor fi și ele preparate tradițional, cu ingrediente și metode specifice bucătăriei Anatoliei.
Evenimentul va cuprinde, pe lângă comercializarea preparatelor culinare tradiţionale, şi o serie de ateliere de creaţie artistică specifică culturii Imperiului Otoman. Vizitatorii sunt invitaţi să înveţe secretele artelor orientale în cadrul atelierelor de caligrafie, de ebru (renumita artă turcească care presupune pictatul pe apă, apoi marmorarea hârtiei) și arta decorării cu henna.
Pentru copii, evenimentul promite activități distractive și creative precum ebru, spectacole și concerte pentru copii.
Programul artistic al festivalului cuprinde concerte susţinute de formaţii locale de muzică vocal-instrumentală, spectacole de dans tradițional, dar şi dansul dervișului rotitor preluat din sufism.