Parcul Petofi din Oradea găzduiește proiectul ”România prinde aripi” Reviewed by CD on . Societatea Ornitologică Română (S.O.R), în colaborare cu Primăria Oradea, a desfășurat azi, 7 noiembrie 2017, în prezența a zeci de elevi, o acțiune educativă, Societatea Ornitologică Română (S.O.R), în colaborare cu Primăria Oradea, a desfășurat azi, 7 noiembrie 2017, în prezența a zeci de elevi, o acțiune educativă, Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Parcul Petofi din Oradea găzduiește proiectul ”România prinde aripi”

Parcul Petofi din Oradea găzduiește proiectul ”România prinde aripi”

Parcul Petofi din Oradea găzduiește proiectul ”România prinde aripi”

Societatea Ornitologică Română (S.O.R), în colaborare cu Primăria Oradea, a desfășurat azi, 7 noiembrie 2017, în prezența a zeci de elevi, o acțiune educativă, informală, dar și practică în Parcul Petofi din Oradea.

Acțiunea face parte din proiectul Societății Oritologice Române – „România prinde aripi” și a constat în montarea de către reprezentanții SOR a 15 cuiburi pentru păsări, a două hrănitoare pentru păsările din parc și a unui panou informativ cu păsările sălbatice existente aici.

Parcul Petofi a fost ales ca loc de desfășurare a proiectului în urma consultării specialiștilor Direcției Tehnice din Primăria Oradea. Acesta este un parc populat cu foarte multe păsări, iar ca locație este aproape de elevii voluntari de la Școala Szacsvay Imre, care pe timpul iernii se vor ocupa de umplerea cu semințe a hrănitoarelor pentru păsări, dar și de igenizarea acestora.

Purtătorul de cuvânt al SOR, Ovidiu Bufnilă a susținut în fața elevilor prezenți o foarte interesantă lecție deschisă, în care le-a vorbit despre varietatea de păsări prezente în Parcul Petofi din Oradea, despre rolul fiecărei specii în natură, despre importanța hrănirii acestor păsări în perioada de iarnă decembrie-februarie, dar și despre modul de montare a cuibului, care întotdeauna trebuie să fie îndreptat spre S-V.

Astfel, copii au aflat că cioara, de exemplu, este o pasăre sanitară, că aușelul cu cap galben este cea mai mică pasăre din România, dar și din Europa, este de dimensiunea unei monede de 50 de bani și poate fi văzută în Parcul Petofi, că pasărea cu cel mai puternic cioc raportat la dimensiunea corpului ei este botgrosul, care are un cioc atât de puternic încât sfarmă sâmburii de cireșe și care de asemenea poate fi văzut tot aici, în Parcul Petofi. Totodată, copiii au aflat că păsările nu trebuie niciodată hrănite cu pâine sau seminţe sărate sau prăjite.

Reprezentantul Societății Ornitologice Române, dl. Ovidiu Bufnilă, ne-a declarat: „Îi invităm să vină în Parcul Petofi pe părinți împreună cu copiii lor, pe bunici împreună cu nepoții, pe profesorii de biologie, de geografie, pe diriginți, și nu numai, împreună cu clasele pe care le coordonează, să vadă varietatea de păsări, să le urmărească comportamentul și să învețe despre rolul lor în natură. În acest sens, am instalat aici, în parc, un panou educativ care conține imagini și informații despre 18 păsări care trăiesc în acest parc, dar numărul lor este mult mai mare. Tot aici vor găsi informații despre modul de realizare a unui cuib sau a unei hrănitori pentru păsări. Doresc să transmit că stăm la dispoziție tuturor celor interesați, elevi, profesori, și nu numai, cu foarte multe informații și materiale, care pot fi descărcate de pe site-ul Societății Române de Ornitologie www.sor.ro”.

La lecția deschisă au participat elevii Școlii Szacsvay Imre, clasa a VIII C – coordonați de profesoara de biologie KINCS GRETE și clasa a VI B – coordonați de d-na Elisa Tăut – profesoara de geografie și în același timp directoare adjunctă a școlii. Școala Szacsvay Imre din Oradea este partener al proiectului „Școli și grădini prietenoase cu natura”, în cadrul căruia elevii au sarcina de a umple hrănitorile pentru păsările din Parcul Petofi pe toată perioada rece, respectiv din decembrie și până în februarie 2018.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus