Sprijin pentru oamenii străzii din Oradea
Pentru a evita situațiile neplăcute cauzate de temperaturile scăzute, Administraţia Socială Comunitară Oradea, ca în fiecare an, ia măsuri în vederea protejării persoanelor aflate în situaţii vulnerabile, pe perioada sezonului rece.
Astfel, Adăpostul de Noapte situat pe str. J. Gutenberg nr. 8 pune la dispoziţia persoanelor fără locuinţă sau aflate în situaţii de risc social locuri de cazare în cele 2 corpuri de clădire și cele 5 containere din incinta Adăpostului, acestea fiind dotate cu duşuri şi grupuri sanitare, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, spălătorie şi spaţiu de socializare.
Aici, pe lângă cazare pe timpul nopţii, beneficiarii primesc consiliere, informare profesională şi sprijin în găsirea unui loc de muncă, îndrumare în vederea obţinerii unei locuinţe, sprijin în obţinerea actelor de identitate şi întocmirea documentaţiei necesare obţinerii beneficiilor sociale ş.a.
Administraţia Socială Comunitară Oradea, în perioada imediat următoare, va propune spre aprobare Consiliului Local al municipiului Oradea posibilitatea oferirii unei mese calde pe zi beneficiarilor din Adăpostul de Noapte, precum şi găzduirea acestora pe timpul zilei, în sezonul rece.