Girișu de Criș: Reținut de polițiști după ce a acroșat o minoră și a părăsit locul accidentului Reviewed by CD on . Luni, 25 septembrie a.c., la ora 06.40, pe drumul județean 797, în localitatea bihoreană Girișu de Criș, un bărbat de 24 de ani, din comuna Sânnicolau Român, ju Luni, 25 septembrie a.c., la ora 06.40, pe drumul județean 797, în localitatea bihoreană Girișu de Criș, un bărbat de 24 de ani, din comuna Sânnicolau Român, ju Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Girișu de Criș: Reținut de polițiști după ce a acroșat o minoră și a părăsit locul accidentului

Girișu de Criș: Reținut de polițiști după ce a acroșat o minoră și a părăsit locul accidentului

Girișu de Criș: Reținut de polițiști după ce a acroșat o minoră și a părăsit locul accidentului

Luni, 25 septembrie a.c., la ora 06.40, pe drumul județean 797, în localitatea bihoreană Girișu de Criș, un bărbat de 24 de ani, din comuna Sânnicolau Român, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Toboliu – Oradea, a efectuat o manevră neregulamentară de depășire a unui autobuz aflat în mișcare și a acroșat cu oglinda din partea stângă o minoră de 15 ani, din comuna Girișu de Criș, județul Bihor, care se deplasa în calitate de pieton pe acostamentul din partea stângă.

După producerea evenimentului rutier, bărbatul de 24 de ani care conducea autoturismul a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea poliției, fiind identificat cu operativitate de polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier, în localitatea bihoreană Toboliu.

În urma accidentului rutier, minora a suferit leziuni ușoare.

Polițiștii Serviciului Rutier l-au reținut pe cel în cauză pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cauză sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus