141 de participanți la trafic sancționați de polițiștii rutieri bihoreni
În perioada 16 – 17 august a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 48 de ore, au fost aplicate 141 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 76.415 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 21 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șase certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 83 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 14 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, două pentru depășiri neregulamentare, au fost sancționați doi bicicliști, trei sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, două pentru lipsa ITP, iar 35 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.