Toamna oraşului, sau lecţia de ştiinţe exacte ale inexactului omenesc Reviewed by CD on . Deva-mi miroase a must, a vise înfăşurate în perdele mucegăite şi a case învechite, dormind cu jaluzelele trase peste tumultul unei foste vieţi şi cu praful aşt Deva-mi miroase a must, a vise înfăşurate în perdele mucegăite şi a case învechite, dormind cu jaluzelele trase peste tumultul unei foste vieţi şi cu praful aşt Rating:
EÈ™ti aici: Acasă » Editorial»Toamna oraÅŸului, sau lecÅ£ia de ÅŸtiinÅ£e exacte ale inexactului omenesc

Toamna oraşului, sau lecţia de ştiinţe exacte ale inexactului omenesc

Toamna oraşului, sau lecţia de ştiinţe exacte ale inexactului omenesc

Deva-mi miroase a must, a vise înfăşurate în perdele mucegăite ÅŸi a case învechite, dormind cu jaluzelele trase peste tumultul unei foste vieÅ£i ÅŸi cu praful aÅŸternut în straturi groase, imposibil de respirat, peste urmele de amintiri. Deva-mi oscilează, tremurând cu toate frunzele ei înfrigurate, bătută de vânturi pustiitoare ÅŸi răscolită de tăceri dure, tăioase, ca de sticlă. ÃŽn timp ce un trup sleit de viaţă îi dăruieÅŸte lumii ultimele molecule de CO2, respirându-ÅŸi, uÅŸurat, sufletul, un copil strigă din răsputeri la naÅŸtere; probabil, înainte să coborâm cu totul din Cer, ne vedem întreaga viaţă într-o desfăşurare fulgerătoare, crucea pe care o vom ridica, vrând nevrând, ecuaÅ£ia pe care ne vom chinui să o dezlegăm pentru a găsi soluÅ£ia fiinÅ£ei noastre ÅŸi atunci, la intrarea în lumea plină de păcate ÅŸi prevestitoare de răutăţi, Å£ipătul nou-născutului reprezintă expresia sufletului omenesc în faÅ£a realităţii. Dar ce e realitatea, fiindcă perspectivele asupra ei diferă de la un cristalin la altul?…

Realitatea mea, probabil, e suspendată de antenele ce recepÅ£ionează semnale telefonice sau radiofonice, întinsă ca o pânză subÅ£ire, permeabilă pentru stropii violenÅ£i de ploaie ÅŸi pentru îngerii care urcă ÅŸi coboară neîncetat între toamna noastră ÅŸi căderea de frunze din cer. Normalitatea în care trăiesc nu e dată de gândurile lipsite de substrat sufletesc ale unei populaÅ£ii de oameni, ci de normele lăsate unui popor de Dumnezeul lui. Mă miÅŸc cu grijă între principii solide, credinÅ£e axiomatice ÅŸi teoreme a căror demonstraÅ£ie se pliază pe structura interioară a fiecăruia dintre noi. Operez cu fulguirile de-o secundă ale aripilor îngerului meu păzitor ÅŸi raÅ£ionez cu o conÅŸtiinţă construită din sinceritate ÅŸi-orientată spre înălÅ£imi. FuncÅ£ia mea nu are limite: omul creat de Dumnezeu ÅŸi dornic să-L urmeze, trăind Iubirea, e o fiinţă ce tinde cu toată alcătuirea lui organică ÅŸi sufletească spre infinit. ÃŽnsă prea puÅ£ini mai au curajul de a-ÅŸi trăi propria normalitate. ÃŽn loc să-ÅŸi creeze matricea persoanlă, în care elementele fiinÅ£iale sunt organizate după o voinţă independentă ÅŸi liberă, oamenii moderni acceptă matricile egale servite în acelaÅŸi fel unei mase: cu gânduri la fel, aceleaÅŸi poziÅ£ii ale sentimentelor în piramidele sufleteÅŸti ÅŸi exact acelaÅŸi tip de nulităţi sau aspiraÅ£ii. Åži-atunci oamenii devin egali între ei, dar mai mici decât ei înÅŸiÅŸi. Pentru că în loc să caute auto-depăşirea, încercarea unei desăvârÅŸiri, unei împliniri în planuri mai înalte ÅŸi mai îndrăzneÅ£e de-a visa ÅŸi a trăi, înnebuniÅ£i de stresul provocat de rutină, persoanele uită de personalitate ÅŸi acceptă să auto-decadă din potenÅ£ialul lor sufletesc, să uite de noÅ£iunea frumoasă de „întrecerea limitelor” pentru a se coborî mult sub ele, acceptând cu capul plecat un destin mediocru. A uita să faci alegerile din care îţi construieÅŸti soarta coincide cu a aproba teoria idioată a existenÅ£ei unui destin pre-stabilit, lucru perfect ne-valabil într-o lume în care Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu liberul arbitru.

Deva-mi miroase a abandonare, a capitulare, a armistiţiu cu o universalitate pe care pur şi simplu nu o pot suferi. Deva-mi se încovoaie sub lumea uniformă şi plată de îndrăzneli. În casele ce se baricadează în faţa lui octombrie, sufletele se închid în faţa unei trăiri mai presus de fire. Şi toate renunţările consecutive în faţa instanţelor populare şi sociale se contopesc în plaga acestui secol, mai grea decât ciuma, cu o viteză de răspândire sporită şi cu un salt impresionant de la o simplă boală izolată la o pandemie: abandonarea iubirii. Deva-mi se pleacă, renunţând la vis. Şi eu continui să-mi ţin capul sus în vântul tăios al unei toamne mult prea sincere, pentru a nu mă pierde în lumea plafonată şi-nchisă ermetic în repetitivitate.

Petra Ioana Trifon

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus