Incendiu în Oradea provocat de jocul copiilor cu focul Reviewed by CD on . În cursul zilei de sâmbătă, 10 iunie a.c., în jurul orei 11.40 echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă În cursul zilei de sâmbătă, 10 iunie a.c., în jurul orei 11.40 echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Incendiu în Oradea provocat de jocul copiilor cu focul

Incendiu în Oradea provocat de jocul copiilor cu focul

Incendiu în Oradea provocat de jocul copiilor cu focul

În cursul zilei de sâmbătă, 10 iunie a.c., în jurul orei 11.40 echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuințe de pe strada Meșteșugarilor din municipiu.

În momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau la balconul locuinței, cu posibilitate de propagare la întregul apartament.

Pompierii militari au stins incendiul în aproximativ 15 minute, limitând pagubele la 2 comode din lemn și un scaun.

Echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor a asistat medical un bărbat care a suferit o ușoară intoxicație cu fum, în timp ce a evacuat din apartament doi copii în vârstă de 6, respectiv 8 ani, aceștia din urmă neavând nevoie de îngrijiri medicale. Nu s-a impus transportul bărbatului la spital.

Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, jocul copiilor cu focul.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus