Primăria Oradea a demolat o construcție ridicată fără autorizație pe un teren proprietate a municipiului Reviewed by CD on . Primăria municipiului Oradea, prin Direcția Patrimoniu, a procedat în cursul zilei de 14 iulie 2017 la demolarea unei construcții edificate nelegal în Cartierul Primăria municipiului Oradea, prin Direcția Patrimoniu, a procedat în cursul zilei de 14 iulie 2017 la demolarea unei construcții edificate nelegal în Cartierul Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Primăria Oradea a demolat o construcție ridicată fără autorizație pe un teren proprietate a municipiului

Primăria Oradea a demolat o construcție ridicată fără autorizație pe un teren proprietate a municipiului

Primăria Oradea a demolat o construcție ridicată fără autorizație pe un teren proprietate a municipiului

Primăria municipiului Oradea, prin Direcția Patrimoniu, a procedat în cursul zilei de 14 iulie 2017 la demolarea unei construcții edificate nelegal în Cartierul Tineretului, pe strada Aleșdului nr. 63.

Potrivit Planului Urbanistic Zonal aferent Cartierului Tineretului, construcția edificată nelegal ocupa un drum public și 2 parcele de teren – proprietate a municipiului Oradea, destinate construirii unor case.

Demolarea s-a realizat pe cale administrativă în baza Dispoziției primarului nr. 2436 din 22.09.2014 și a avut în vedere 2 motive – construirea fără autorizație, respectiv pe teren domeniu public și privat al municipiului Oradea.

Dispoziția primarului a fost atacată în instanța de contencios administrativ de către persoana care a edificat nelegal construcția, sens în care în final Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 2497/CA/2016 – R, a dispus respingerea acțiunii prin care aceștia au contestat legalitatea actului administrativ de desființare.

În construcția-casă s-a instalat o familie formată din 2 adulți și 3 minori.

Primăria municipiului Oradea prin departamentele sale a invitat în mai multe rânduri familia fie să participe la licitația publică de atribuire prin concesiune a unui teren în Cartierul Tineretului, fie să depună dosar în vederea obținerii unei locuințe sociale, însă persoanele nu au colaborat cu autoritatea administrației publice locale.

Cheltuielile de desființare și transport a resturilor rezultate din demolare se suportă de către persoana vinovată, astfel cum prevede art. 32, al. 3 din Legea nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Primăria municipiului Oradea are în vedere desființarea în viitor și a altor construcții edificate nelegal pe raza sa administrativ-teritorială și totodată atrage atenția cetățenilor despre necesitatea respectării legii, respectiv avertizează că nu va ezita să demoleze construcțiile realizate fără autorizație ori pe domeniul public sau privat al municipiului Oradea.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus